Anunțul care aruncă în aer toate calculele pentru alegerile de la FRF. Cu două zile înainte, Burleanu primește lovitura de grație. „E un get incalificabil”

Anunțul care aruncă în aer toate calculele pentru alegerile de la FRF. Cu două zile înainte, Burleanu primește lovitura de grație. „E un get incalificabil
Publicat: 16/04/2018, 08:08

„Singurul om cu care am vorbit a fost Ionuț Lupescu! A fost singurul care m-a căutat acum o lună și jumătate sau chiar două luni, mi-e greu acum să stabilesc exact perioada, și mi-a spus despre intenția sa de a candida. Mi-a prezentat elemente din programul lui și i-am spus că dacă va fi ales președinte al federației, atunci va avea toată susținerea mea!”, a declarat liderul PSD, într-un interviu pentru GSP.

Întrebat despre informația potrivit căreia echipa lui Răzvan Burleanu a mers prin țară în campanie, arătând o hârtie de susținere din partea șefului PSD, Dragnea a negat categoric.

„Răspunsul meu este foarte simplu: nu am semnat nicio hârtie de susținere pentru domnul Răzvan Burleanu! Nici nu aveam vreo competență să semnez așa ceva, nici ca președinte al Camerei Deputaților, nici ca președinte al PSD-ului și atât mai puțin ca microbist. Ca microbist, nu pot să dau susținere scrisă pentru actuala conducere a Federației Române de Fotbal! Nici măcar verbală! Dacă s-a întâmplat acest lucru, mi se pare inadmisibil! Este un fals pe care-l folosesc și ar fi un gest incalificabil. Dincolo de faptul că intră într-o zonă periculoasă!”, a spus președintele PSD.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un cuplu de pensionari a vândut tot și a plecat într-o croazieră în jurul lumii....
Palatul Kensington, anunț de ultimă oră despre Kate Middleton. Scenariul de care se temeau cu...
FOTO. Ilinca Vandici a făcut-o praf pe Bianca Drăgușanu! Războiul frumoaselor foste iubite de fotbaliști
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
România introduce salariul minim european în acest an. Ciolacu: Termenul este 15 noiembrie
Cum arată casa în care locuiește Zanni, câștigătorul Survivor All Stars. Vila full smart are...
Veșnic tânără! Are 74 de ani, dar arată fabulos. Mulți nu îi dau vârsta: ce...
Tinerii îmbrăţişaţi înainte să fie luaţi de ape, în Italia, sunt români. Patrizia, Bianca şi...
Ei sunt cei trei tineri dispăruți în urma inundațiilor din Italia! S-au îmbrățișat în timp...
Mărturisirile cutremurătoare făcute de nepotul celor doi bătrâni din Iași, cărora le-a ars casa! „Au...
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit...
Când se va circula pe autostradă între București și Sibiu? Informații despre viitoarea autostradă a...
Aerostar şi Lockheed Martin deschid primul centru de mentenanţă HIMARS din Europa, la Bacău
LEGĂTURA cu VENUS, PIERDUTĂ! De ce este aceasta importantă?
Dezvăluire BOMBĂ despre Traian Băsescu. Ce a făcut fostul președinte al României
Apare o nouă televiziune. Va fi un festival de filme și divertisment
Anunț de ultimă oră de la ANM! Temperaturile se apropie de pragul canicular. Unde se...
Cine e Dani, băiatul înecat în bazin! Detalii șocante
Cu ce intenții a chemat-o Gagea pe Roberta în camera roșie? Ce părere are Sebastian...
Andrei Aradits, dezvăluiri neașteptate despre relația cu Andreea Bălan: „Nu prea ne plăceam așa. Nici...
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă:...
De ce nu este bine să aduni scoicile de pe plajă
×